Recent, Asociația noastră a fost interpelată de către Andreea Giuclea de la portalul Povești din Sport, pentru a răspunde unor întrebări care au fost integrate într-o nouă "poveste": Gimnastele României își caută vocea.
Prezentare selectivă.
INTERVIU: Cadrul legislativ sportiv român nu este pregătit pentru a gestiona de abuz sau hărțuire
Înființată anul trecut, Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor monitorizează astfel de cazuri și sprijină sportivii în dialogul cu federațiile, cluburile și autoritățile. Își propune să contribuie la schimbarea culturii sportive și să promoveze standarde moderne de protecție a sportivilor și politici publice adaptate realităților actuale.
1. Cum vedeți situația Sabrinei Voinea, cine ar trebui să intervină și ce măsuri ar putea fi luate?
Situația Sabrinei nu este un caz izolat, ci oglindește realități care se repetă în sportul românesc, mai ales în discipline unde tradițional relația antrenor–sportiv este una foarte verticală (ierarhică, autoritară). Pentru mulți sportivi, lipsa unei culturi a dialogului și absența unor mecanisme accesibile de protecție îi determină să creadă că orice comportament al adultului din fața lor este „normal” pentru performanță, chiar și atunci când instinctiv simt că ceva este în neregulă.
În asemenea situații, primul pas trebuie să fie întotdeauna sesizarea Federației sportive, iar aceasta are obligația să activeze de urgență comisiile de Disciplină. Noi promovăm existența unei comisii de Etică, nu neapărat de Disciplină, pentru că accentul în sport trebuie să fie mai mult pe Etică și Integritate, valori absolut esențiale și care trebuie să se regăsească în toate deciziile. Este esențial ca aceste comisii să fie funcționale, independente, echidistante și să ofere încredere celor „anchetați”.
În lipsa unei intervenții prompte sau atunci când răspunsurile sunt întârziate, demersurile trebuie extinse către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Agenția Națională pentru Sport (ANS), pentru a asigura derularea unei anchete corecte.
2. Ce lipsește din sportul românesc pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete sau să fie gestionate mai bine?
Sportul românesc are nevoie de o schimbare de paradigmă: de la mentalitatea „așa se face performanță” sau „bătaia e ruptă din Rai” către un model modern, bazat pe educație, comunicare și respect.
În multe sporturi – iar gimnastica este unul dintre exemple – practici considerate cândva „metode de antrenament” sunt astăzi recunoscute ca generatoare de frică, anxietate și, în unele cazuri, traumă. Există sportivi diagnosticați cu PTSD – Tulburare de Stres Post Traumatic după experiența lor ca juniori, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreg sistemul.
Lipsesc programe consistente de mental health în sport, adaptate copiilor și adolescenților; mecanisme reale de safeguarding și raportare a abuzurilor; formarea antrenorilor în comunicare, leadership și gestionarea relației cu minorii; un sistem instituțional care să trateze rapid, transparent și prioritar orice sesizare; consecvență în aplicarea regulilor – fără excepții și fără tolerarea abuzului de putere.
Totodată, autoritățile trebuie să intervină ferm și la timp atunci când într-o federație există derapaje sau când sportivii sunt împiedicați nejustificat să își exercite drepturile sportive.
3. Ce pot face mai bine cluburile, federațiile și organizațiile care lucrează cu copii pentru a preveni astfel de situații?
În primul rând, să pornească de la esențial: lucrează cu copii, nu cu rezultate. Performanța nu poate fi construită pe frică, umilință sau presiune disproporționată.
Organizațiile sportive ar trebui să:
- prioritizeze sănătatea fizică și mentală a sportivilor;
- creeze cadre de dialog deschis între antrenori, sportivi și părinți;
- instituie proceduri clare de sesizare, intervenție și protecție a minorilor;
- investească în formarea antrenorilor, nu doar tehnic, ci și în abilități socio-emoționale;
- stimuleze o cultură a respectului și încrederii, în care sportivii se simt susținuți, nu doar „executanți”.
4. Ce poate face Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor în astfel de cazuri?
ARADS a fost înființată tocmai pentru că, până recent, sportivii din România nu aveau o instituție independentă căreia să i se adreseze în momente de vulnerabilitate sau abuz. Ei simțeau că nu au voce, iar mecanismele existente erau greu accesibile sau lipsite de încrederea necesară.
În prezent, Asociația noastră gestionează o serie de sesizări din cadrul mai multor federații sportive. Din păcate, se pare că avem de-a face cu un fenomen generalizat și un sistem nefuncțional, în care lipsesc mecanismele de evaluare, control, corecție și în final sancțiune în cazurile de abuz, discriminare, hărțuire.
Este regretabil că, în toate cazurile pe care le gestionăm, sportivul/sportivii au fost cei găsiți vinovați.
Sistemul legislativ nu are mecanisme clare de punere în aplicare, iar din păcate instituții precum ANS și COSR au pârghii limitate de intervenție și control.
Am întocmit zeci de sesizări referitoare în principal la situația abuzurilor din gimnastica ritmică (cazurile de acolo fiind primele semnalate Asociației noastre) către ANS, COSR, Secretariatul General al Guvernului, Consiliul Național al Discriminării, Avocatul Poporului, Protecția Copilului, precum și forurilor internaționale precum Gymnastic Ethic Foundation, cu care colaboram constant. Am sesizat chiar organele de urmărire penală în cazul suspiciunii săvârșirii unei infracțiuni, caz care a dus la suspendarea antrenoarei acuzată de abuz fizic.
Din păcate, la multe sesizări încă nu am primit răspuns, sau răspunsuri parțiale. Dar au existat și situații în care COSR a dispus o serie de măsuri la nivelul Federației Române de Gimnastică Ritmică, iar ANS a dispus suspendarea temporară a finanțării Federației. Dar aceste măsuri nu au condus din nefericire la rezolvarea situației. Este nevoie de intervenții mult mai ferme și sancțiuni pe măsura faptelor comise.
Cadrul legislativ sportiv român nu este pregătit sau, mai bine spus, este depășit pentru a gestiona cazuri de abuz sau hărțuire. Există la nivel declarativ și scriptic politici sau regulamente de safeguarding, dar la nivel pur formal, fără a fi descrise mecanisme concrete de gestionare sau sancționare. Din nefericire, singurele modalități prin care se pot demonstra fapte abuzive sau chiar infracțiuni sunt reprezentate de sesizarea organelor de cercetare penală sau acționarea în instanță.
Asociația noastră este recent operaționalizată, confruntându-ne cu piedici în instanță din partea casei de avocatură a Federației Române de Gimnastică Ritmică, care a încercat să blocheze înființarea asociației. Am purtat și purtăm discuții cu oficiali și decidenți din cadrul forurilor tutelare sau a instituțiilor de coordonare pentru a găsi soluții legale pentru cazurile de discriminare, hărțuire și abuz din sport. Realizăm campanii de informare, conștientizare, sensibilizare privind drepturile sportivilor. Suntem la început de drum, avem voință, știință, disponibilitate, dar din păcate suntem deocamdată un colectiv restrâns.
Colaborăm cu un colectiv de psihologi, specialiști în drept sportiv, foști sportivi, foști oficiali sau reprezentanți ai unor instituții sportive din România si încercăm să realizăm prin resurse proprii ceea ce alte instituții nu reușesc pe banii statului. Suntem la curent cu cazul Sabrinei Voinea, îl monitorizăm cu atenție și ne dorim să discutăm cu sportivele implicate pentru a le oferi suportul de care au nevoie, printr-o abordare multidisciplinară. Dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă ni se solicită oficial sprijinul, așa cum au făcut toți cei care au apelat la noi.




